Marcello Campolonghi, o săptămână sub culorile AC Milan la Craiova
Vizita domnului Marcello Campolonghi, antrenor delegat din partea clubului AC Milan, la AC Milan Academy Craiova reprezintă un moment important pentru această săptămână de pregătire la baza clubului din Valea Roșie. Pe durata șederii sale, el va superviza antrenamentele tuturor grupelor, urmărind aplicarea corectă a principiilor de joc și a metodologiei oficiale a clubului rossonero.
Profilul lui Marcello Campolonghi
Marcello Campolonghi este antrenor în cadrul clubului AC Milan, cu experiență dovedită în lucrul cu grupele de copii și juniori și implicare în proiectele de academie ale clubului. În rolul său de antrenor coordonator, el contribuie la implementarea standardelor tehnice și educaționale ale lui AC Milan în academiile partenere, inclusiv prin vizite de lucru și sesiuni de supervizare la structurile afiliate.
Ca fotbalist, Marcello Campolonghi a evoluat în Italia, iar debutul său în Serie B a avut loc la Brescia, sub comanda lui Mircea Lucescu, într-o perioadă în care în lot se afla și mijlocașul român Ioan Ovidiu Sabău(1995-1997), contribuind împreună la promovarea echipei în Serie A. Această experiență, trăită într-un mediu competitiv și riguros, a contribuit la formarea viziunii sale actuale asupra fotbalului și a lucrului cu tinerii jucători.
Rolul vizitei la AC Milan Academy Craiova
Această vizită are loc cu sprijinul direct al președintelui AC Milan Academy Craiova, domnul Jan Viorel Nicola, artizanul proiectului rossonero din Craiova și omul care coordonează dezvoltarea academiei încă din momentul înființării. Cu o vastă experiență în fotbalul juvenil, inclusiv în structurile de juniori ale lui AC Milan, Jan Viorel Nicola s-a asigurat ca întreaga săptămână de supervizare să fie organizată la cele mai înalte standarde, în beneficiul copiilor și al staff-ului tehnic.
Pe parcursul acestei săptămâni, domnul antrenor Marcello Campolonghi:
- va observa direct antrenamentele de la AC Milan Academy Craiova, punând accent pe intensitate, organizare și calitatea execuțiilor tehnice.
- va oferi feedback antrenorilor locali pentru a alinia permanent metodologia de lucru la cerințele clubului AC Milan.
- va evalua progresul jucătorilor din punct de vedere tehnic, tactic și atitudinal, în raport cu obiectivele stabilite pentru actualul ciclu de pregătire.
Beneficii pentru copii și staff
Pentru jucătorii AC Milan Academy Craiova, prezența unui antrenor venit direct de la AC Milan este o oportunitate de a fi observați și îndrumați conform standardelor unui club de top european. Copiii vor lucra sub o atenție sporită asupra detaliilor tehnice și tactice, dar și asupra atitudinii, disciplinei și respectului – valori esențiale în filozofia AC Milan.
Staff-ul tehnic local beneficiază, la rândul său, de un schimb direct de idei și bune practici cu un specialist al clubului italian, ceea ce contribuie la perfecționarea continuă a modului de lucru la Milan Academy Craiova. Aceste sesiuni consolidează parteneriatul cu AC Milan și confirmă angajamentul comun pentru formarea corectă, pe termen lung, a tinerilor fotbaliști din Craiova.









No Comments
Sorry, the comment form is closed at this time.